1-onederful year

1-onederful year

1_onederful_year

cand ai un copil oamenii iti spun mai des ca timpul trece repede. inca de cand e la tine in burtica auzi `acuma trece timpu si vii cu el acasa`. apoi vii cu bebe acasa si iti spun ca `acu` tre` sa ii faci piure de mazare`, `acu` o sa shada in fund` si `acu` face anu`. cand face anu` te intreaba pe cand un fratior sau o surioara. si iti spun `acu` o mariti/il insori`. `lasa`, zic ei, `sa vezi ce repede trece`. n-am stat niciodata sa ma gandesc bine la ce inseamna `urarile` astea. dar intotdeauna mi-au facut putin pielea gainii, instinctiv. acum, ca Miruna face anu` (astazi…) am realizat de unde vine nelinistea si cuta de pe frunte cand oamenii imi spun ca trece timpul si copilul va face lucruri multe si noi si se va face mare.
imi dau seama acum, cu jumate de ora inainte sa `nasc` pentru a doua oara, ca timpul nu tine cu parintii. sau poate nu tine cu noi doi, ca parinti ai Mirunei. cu mine nu tine sigur. primele 6 saptamani au fost ca 6 ani, s-au scurs incet si greoi si mi-au stors din suflet si din trup zeci si sute si mii de celule de grija si rabdare. am tresarit la fiecare scancet, am facut scenarii dupa fiecare zambet, mi-am petrecut noptile citind si pazind. am facut sute de poze la care acum ma uit amuzata si ma gandesc cine e copilul ala chel si negricios. si am tanjit dupa vechea viata, cum ii spune o prietena, in care dormeam, mancam si faceam dus cand voiam eu 🙂 timpul a trecut putin mai rapid intre 2 si 6 luni, cu somn mai mult, liniste si laudandu-ma ca am un copil grozav, care adoarme in 10 min si leaga 6-8 ore noaptea fara probleme. ce mai, il prinsesem pe Dumnezeu de picior. distractia s-a cam incheiat dupa 6 luni si a luat o turnura spectaculoasa dupa 8 luni, cu 100 de treziri pe noapte si zile de jucat de-a zombie-mum prin casa.

de vreo 2-3 saptamani insa privesc cu entuziasm o fetita noua – calma, sociabila, vesela, iubitoare, atenta. undeva, intre nesomn, disperare si resemnare, fetita a invatat o mie de lucruri si acum mi le arata pe toate. cu bratele ei mici si rotunjoare, cu ochii ei rotunzi si cu cei doi unici dinti de jos mereu intr-un zambet larg, ma asalteaza cu dragostea ei de 1 anisor. si toata rabdarea pe care am avut-o si pe care n-am avut-o ma recompenseaza cu clipe de fericire pura, in care tot ce stiu e mirosul obrajilor ei.
si nu vreau sa treaca repede. vreau sa treaca incet. sa traiesc asa cum trebuie – si mai usor, si mai greu – zilele, lunile si anii pe care Tatal mi-i va da alaturi de ea. vreau sa invat sa am mai multa putere si mai multa rabdare, mai multa intelegere si mai multa toleranta, mai mult umor si mai multa rabdare. da, stiu ca am zis rabdare de doua ori, dar chiar e nevoie de multa.
si nu pot sa trec peste pragul asta de 1 an fara sa retraiesc dulcea asteptare de anul trecut. si fara sa multumesc plangand zilei de 30 ianuarie pentru darul pe care mi l-a adus. multumesc oamenilor care au muncit alaturi de mine – doctorului Romila si moasei Irina Popescu. multumesc peselui meu drag pentru vorbele soptite la ureche. multumesc oamenilor care au spus rugaciuni pentru noi, caci ele au facut durerea mai putina si au chemat-o pe Mirunita cu glas dulce catre lumina. la multi ani, copil bun!

Blog Comments

La multi ani copil frumos ! :*

Add a comment

*Please complete all fields correctly