da, am avut norocul sa gasesc oameni care m-au sustinut si m-au incurajat. care stiau exact ce si cum si nu umblau aiurea cu ideile lor prin capul meu. am avut o moasa care mi-a pus copilul la piept din primul minut, care mi-a zis sa nu ascult de nimeni care imi spune ca nu am lapte, pentru ca ea a strans de san si laptele a iesit. timid, aproape incolor, picaturi de colostru magic pentru orice bebelus. dar conceput special pentru bebelusul meu. am avut norocul sa merg la un curs lamaze grozav, care m-a invatat ca laptele (colostrul) este acolo, in sanul mamei, inca de prin saptamana 18 de sarcina (!), asa ca povestea cu nu mi-a venit laptele e o mare pacaleala. am avut o gramada de noroc in sarcina, dar nu m-am bazat pe el. norocul e ultimul pe care ar trebui sa ne bazam nu numai cand vine vorba de copilul nostru, dar si in general asa. umbla vorba ca te lasa cand ti-e lumea mai draga 🙂
asadar, am multumit de mii de ori pentru ca am primit in viata mea oamenii minunati care m-au ajutat, dar mi-am facut si eu bucata. am citit carti, bloguri, articole. am cautat. am intrat pe super grupul FB Alapteaza!, am intrebat si am cercetat, asa incat in momentul in care am nascut eram foarte sigura pe tot ce vreau si ce stiu. putine lucruri puteau sa puna la indoiala ceea ce invatasem si chiar mai putine puteau sa ma convinga ca instinctul meu si natura nu ar fi cele mai bune de urmat.
am avut copilul cu mine din prima clipa. a stat cu mine in camera de la inceput, nu i-a dat nimeni lapte praf pentru ca `nu se satura` la san, nu a luat-o nimeni ca sa pot dormi mai bine (oricum nu am putut sa dorm deloc prima noapte si a doua cu chiu cu vai). si cu toate astea in ziua cand am ajuns acasa, in prima noapte, am facut furia laptelui. aveam sanii oribil de umflati, ma dureau de nu puteam sta in nicio pozitie, erau ca niste conglomerate de gloduri cu aspect de silicon ieftin masura D++. intr-un fel imi pare rau ca n-am facut o poza sa ramana pentru posteritate. desi nu aratau deloc bine, pe bune 🙂 si uite-asa pe la 1 noaptea, disperata si indurerata am sunat la 07ALAPTARE, am trezit din somn fata care raspundea la telefon si i-am spus ca nu mai pot. am aplicat toate metodele naturiste posibile: varza cruda batuta si tinuta la frigider, smantana rece, dusuri si masaj, rugaciune si promisiuni catre ceruri. nimic n-a functionat. m-a ajutat ca mi s-a explicat calm si frumos ca e NORMAL, ca majoritatea femeilor fac si ca va trece de la sine intr-o zi, doua trei. daca nu, se poate lua un ibuproben. ceea ce am si facut intr-un sfarsit, ca altfel simteam ca ma arunc pe geam. va spun cu mana pe inima ca nasterea mea naturala fara epidurala a durut mai putin decat furia laptelui.
si-a trecut prima proba.
a urmat proba cantarului. mai exact panica neonatologului ca bebe pierduse 11% din greutate si dupa 5 zile de la nastere nu isi recapatase greutatea. noroc cu moasa Irina care mi-a explicat din nou ca in 2 saptamani este normal sa se recapete greutatea de la nastere. uneori chiar si 3. cu toate astea era totusi ceva adevar in ingrijorarea neonatologului. urmarind mi-am dat seama ca Miruna nu prea inghitea. mai deloc. suzeta si obosea extrem de repede si adormea. faceam tot ce fusesem sfatuita – o mutam de la un san la altul, o trageam de picioruse, o gadilam sub barba, aprindeam luminite, faceam zgomot. degeaba. vedeam in miscarea din barba ca nu e ampla si nu auzeam inghitituri. asa ca am recurs la cel mai bun lucru pentru ca Miruna sa se hidrateze, sa creasca in greutate, iar lactatia mea sa fie sustinuta. am muls in fiecare zi de 2 ori dimineata si seara (as fi facut-o si de mai multe ori, dar ea dormea mult in perioada aia si nu aveam cum), si i-am dat supliment lapte matern. atat cat iesea – 10, 15, 50 ml, stocam si ii dadeam dupa ce o puneam la san si insistam cu suptul. cu seringa! nu cu biberonul, big no no, i-am dat de vreo 2 ori si m-am simtit vinovata ca si cum as face ceva gresit, asa ca am revenit la seringa. se vedea dupa cum apuca lacom cu gurita capatul seringii si incerca sa suga din ea ca ii era foame. dar asta a durat aprox. 2 saptamani. dupa perioada asta a reusit si ea sa invete cum se face, si-a recapatat greutatea si ceva in plus si toata lumea a fost fericita. am continuat sa o cantaresc saptamanal si sa sarbatoresc fiecare 200-300 grame castigate. pana intr-o zi cand cantaru meu a dat chix si pentru 48 de ore m-am dat de ceasul mortii crezand ca a pierdut copilu 200gr in greutate. cautam alte semne de o boala rara care sa justifice intamplarea. cand mi-am dat seama care e de fapt problema am inteles o data pentru totdeauna ca fiecare copil e unic, ritmul lui de crestere in greutate si inaltime nu poate fi incadrat in sabloane si balarii, asa ca am renuntat sa imi mai pese cand si cat se ingrasa. ma ghidez dupa cei 3 indicatori: uda scutece? e vesela? mananca? atunci e sanatoasa! si o cantaresc lunar sau mai rar de atunci.

am auzit si eu de toate in jur: ca aoleu sta toata ziua la san, poate se invata asa. dar nu te doare? nu te ustura? nu ii dai ceai? nu ii dai apa? cate ore au trecut, nu trebuie pusa la san? am trecut usor usor printre si peste toate, pentru ca stiam mai bine. stiam ca un copil se alapteaza la cerere, nu dupa ceas. cum iti dai seama ca ii e foame? se agita, isi suge mainile, isi tuguieste buzele, intoarce capul cand ii atingi obrazul cu mana. daca ajunge sa planga deja ii e foame de ceva vreme. alaptarea nu doare! daca doare inseamna ca e o problema – de regula copilul nu se ataseaza corect. la inceput e doar o senzatie de disconfort, nu e foarte placut sa te traga cineva de sfarcuri, dar dupa cateva zile incepe sa devina obisnuinta. atasarea gresita la san produce durere, usturime, rani. care nu se vindeca deloc cu creme magice, ci cu corectarea atasarii. ajuta lanolina pura, da, dar cu conditia sa stea si bebe bine. nu are nevoie de ceai sau apa – laptele e in mare parte apa, ceaiul impiedica absorbtia nutrientilor. nu, nici daca este foarte cald. ii dai sa suga mai des, si de sete, e suficient. apa dupa 6 luni. si statul la san toata ziua buna ziua nu e numai normal, ci si dezirabil in primele 3 luni. atunci se regleaza lactatia, atunci se impune ritmul de productie pentru viitor, atunci se formeaza legatura stransa si minunata dintre o mama si puiul ei. si daca plange la san nu e semn de lapte praf. copiii plang pentru ca lumea din afara e grea si dubioasa si le trebuie timp sa se acomodeze cu ea. afectiunea, cantatul, dansatul, purtatul, dormitul langa bebe, iata ce a functionat la mine si ce cred ca functioneaza la majoritatea bebelusilor.

si-am mai avut parte de o proba. greva suptului. pe la 4 luni, cum ii sade bine sa isi faca aparitia. perioada aia e cu multe achizitii, bebe devine curios de lumea din jur si nu prea ii mai arde de mancat. stateam o gramada sa o conving. ea era cu ochii pe pereti, pe tavan, la colierul meu. nu a durat foarte mult, poate o saptamana, poate doua maxim. ce-am facut? i-am dat sa suga mai mult culcata, in liniste, in semi-intuneric, am insistat cu calm si rabdare sa ia sanul, fara sa o oblig – lasam sa treaca putin si incercam iarasi.

si in curand se fac 7 luni de lapte de mama exclusiv si sunt mandra si fericita ca am stiut sa ii ofer asta copilului meu. nu ca am putut, ci ca am stiut! de putut putem (aproape) toate – mai precis 97% din populatia feminina a planetei, dar fie nu avem curiozitatea sa ne intrebam, fie credem pe cine nu trebuie si uite-asa ajungem sa pierdem o experienta importanta si frumoasa. si ce e mai rau, multe femei ajung sa spuna in gura mare ca ele nu au avut lapte si sa impuie capul viitoarelor mamici, care deja din sarcina se framanta si isi fac bugetul de cumparat prafuri. again, de parca natura a facut femeia a prost asa, sa nu poata sa-si creasca puiu. imi si imaginez si o lupoaia sau o ursoaica la farmacie cu punga de nan in brate ca nu are lapte suficient si nu se satura puiul.

si ultima chestie: pana cand alaptez? pana cand o sa vrea ea, pana cand o sa fim amandoua pregatite sa ne oprim. uitandu-ma in urma nu imi pot imagina experienta asta altfel, nu ma vad alergand sa incalzesc apa in toiu noptii, schimband laptele ca se constipa, legandand-o si murind de oboseala pentru ca nu adoarme altfel. o pun la san cand ii e foame, cand ii e sete, cand ii e somn, cand o doare ceva, cand o supara ceva. totul trece cu apropierea dintre noi doua cand mananca la san, in brate la mama. totul e simplu. e firesc. e asa cum copilul tau merita sa fie!