Postarea aceasta este despre limite și toleranță, despre alăptarea sănătoasă pentru mamă și copil deopotrivă.

Există în spațiul virtual o sumedenie de grupuri de suport pentru mame la început de drum. Cele care tratează alăptarea sunt unele dintre cele mai extremiste, în ceea ce mă privește. Și posibil printre cele mai periculoase. M-am decis să scriu postarea asta pentru a trage un semnal de alarmă și a sublinia câteva aspecte ce țin de alăptare, dar și de problemele de sănătate ale mamei și copilului în contextul alăptării.

Nu de ieri, de astăzi, ci de prea mult timp am observat tendința grupurilor ce se cheamă de suport în alăptare de a cenzura orice altă părere decât cea extremă de a alăpta oricând, oricum, cu orice preț, chiar dacă ești pe moarte. Din păcate un asemenea grup nu poate fi numit de suport în adevăratul sens al cuvântului. Pentru ca oamenii sunt diferiți, au nevoi diferite, organisme care suportă mai mult sau mai puțin, psihice care suportă mai mult sau mai puțin. Iar sfatul care merge către o persoană despre care nu știm aproape nimic trebuie să fie echilibrat, uman și adaptat realității, pe cât posibil.

De unde pornirea de a scrie astăzi despre asta? Pai… am avut nesăbuința de a oferi un sfat pe un astfel de grup, după care am primit „avertisment” pentru că nu am respectat regulamentul grupului. Despre ce era vorba în postare? O mamă care suferă de o boală cronică autoimună, cu stare de sănătate alterată, analize proaste, cere sfatul comunității în ce privește alăptarea copilului de 9 luni, care suge/suzetează toată noaptea. Răspunsul comunității – e ok, mai poți, mai trage puțin de tine, eu la fel pățesc și copilul meu are 2 ani, etc etc. Răspunsul meu: suplimente și odihnă pentru mamă și scoaterea blândă, pe parcursul a săptămâni-luni, a meselor de noapte pentru bebe.
De ce am făcut o astfel de recomandare? Pentru că sunt om, sunt mamă și sunt consultant de alăptare. Pentru că știu că o mamă în pragul disperării poate alege să înțarce brusc și definitiv și ar fi mai bine să nu se întâmple asta. Pentru că o mamă extenuată și bolnavă poate ajunge să nu-și mai îngrijească bebelușul așa cum ar trebui. O mamă extenuată și bolnavă poate să nu mai fie o mamă bună pentru copilul ei.

Unele dintre noi putem trage de noi mai mult, altele mai puțin. Limitele ni le testăm fiecare atunci când avem ocazia. Dar nu este etic și uman să învinovățim o femeie pentru că nu mai poate continua să alăpteze (noaptea, ziua sau deloc). Credeți-mă, știe singură ce înseamnă alăptarea și își face singură suficiente procese de conștiință. Alăptarea până la moarte nu este recomandarea niciunei instituții medicale din lumea asta. OMS spune să alăptăm exclusiv până la 6 luni și să continuăm până la 2 ani și după, dacă atât mama, cât și copilul se simt confortabil cu asta.

Alăptarea nu este un concurs! Nu suntem mai destepte, mai grozave, mai demne sau nedemne de pus pe un piedestal în funcție de câte luni în plus sau în minus alăptăm. Alăptarea este un cadou minunat pe care ni-l facem ca mame, un cadou minunat pentru copilașii noștri, o șansă la o viață mai sănătoasă și mai armonioasă emoțional. Dar dragostea, afecțiunea, timpul, răbdarea părinților cântăresc la fel de mult. Dacă nu chiar mai mult.

Deci dragile mele, nu vă hazardați să judecați. Aveți mare grijă când dați sfaturi și încercați în luați în considerare tot ce știți și ce nu știți când o faceți. Credeți că un consultant de alăptare pune pistolul la tâmplă femeilor să alăpteze? Nu face asta. Sau le trage vreo două dacă bebelușul are suzetă? Nici. Ce credeți că se întâmplă dacă la un consultant de alăptare ajunge un sugar cu deficit de creștere cu o mamă stresată și plânsă că nu are suficient lapte? Credeți că nu i se recomandă laptele praf pentru că e cel mai mare rău al alăptării? Nu, nu este deloc așa. Pentru că nimic în lumea asta nu este alb sau negru. Pentru că alăptarea este despre o relație între mamă și bebeluș care de multe ori se construiește in timp și cu greu. Și pentru că primează sănătatea copilului, dincolo de ambiția de a nu da lapte praf sau biberon.

Vă mai spun ceva – sunt copii care mor de foame. La propriu. Sunt mame care nu pot face diferența între un copil care suge la sân și unul care doar suzetează. Sunt medici care nu știu să le ajute. Și tragedii se întâmplă. Din vina extremismului. Când copilul tău nu suge (din diverse motive) mergi la un consultant de alăptare. Dar până să ajungi acolo, îi dai de mâncare, îi dai lapte praf, îi dai glucoză, îi dai ceva, nu îl lași să se deshidrateze și să moară de foame pentru că așa ți-au spus mămicile de pe grupul x de alăptare. Și sunt mame care intră în depresie pentru că nu se pot odihni luni și ani la rând și pentru că nu sunt înțelese și ajutate așa cum ar fi corect și uman. O vorbă bună poate face diferența dintre o femeie care poate respira mai ușor astăzi sau o femeie doborâtă de disperare.

Da, e ideal să alăptăm exclusiv, să nu dăm strop de lapte praf, să să să. Le știu pe toate, le-am studiat și le înțeleg. Și le-am aplicat și încă le mai aplic întocmai la copilul meu. Pentru că s-a putut. Dar actul medical, oricât de mic sau mare ar fi el, vine cu responsabilități multiple și pune umanitatea și individul deasupra idealismului și orgoliilor. Există limite în orice, chiar și în alăptare, da  Dacă ești mamă zombie de 3 copii și nu mai vezi în fața ochilor de oboseală, îți poți permite să nu-ți mai alăptezi copilul toată noaptea. Fii blândă cu tine, chiar și când ceilalți nu sunt. Sau mai ales când ceilalți nu sunt.