Pentru a se bucura de cel mai bun start în viaţă, UNICEF şi OMS recomandă ca toţi bebeluşii să fie alăptaţi exclusiv până la vârsta de 6 luni. În România, doar 12,6% dintre bebeluşi sunt alăptaţi exclusiv până la vârsta de 6 luni. Rata redusă a alăptării a fost asociată şi cu abandonul copilului din cauza lipsei legăturii dintre mamă şi copil.

Iniţiativa Spital Prieten al Copilului (ISPC) a fost demarată de OMS şi UNICEF în urmă cu 20 de ani ca un mijloc de promovare a alăptării exclusive încă de la naştere. Un Spital Prieten al Copilului trebuie să parcurgă 10 paşi pentru a primi acreditarea. Aceştia includ sistemul „rooming in” prin care se înţelege că bebeluşul stă cu mama lui din momentul naşterii; formarea personalului din maternitate cu privire la diferitele moduri şi mijloace de a sprijini mama şi interzicerea folosirii laptelui praf în spital.

România a avut o serie de spitale prietene ale copilului în anii ‘90 care însă şi-au pierdut acreditarea deoarece nu au reuşit să menţină standardele stabilite şi, prin urmare, în 2008 nu mai existau SPC la nivelul ţării. A urmat inca o tura de acreditari care s-au pierdut din nou pe drum, iar la momentul acesta (octombrie 2019) nu stiu sa existe un spital prieten al copilului care sa indeplineasca toate cele 10 criterii. De fapt nu stiu vreunul care sa indeplineasca 2 simultan dintre cele 10.

Care sunt acestea?

1. Să aibă o politică scrisă privind alăptarea care să fie comunicată regulat întregului personal de îngrijire.
Nu avem asa ceva, nu una corecta si completa adica. Mai mult de atat, nu avem nici macar o persoana din conducerea maternitatilor care sa stie si sa doreasca sa implementeze acest pas. Consultantii de alaptare sunt priviti ca niste intrusi, iar medicii nu considera important sa obtina ei insisi acreditarea IBCLC sau macar sa faca un curs de educatie in lactatie.

2. Să instruiască întregul personal de îngrijire în scopul aplicării acestei politici.
Nici asta. Daca nu ai un coordonator, un responsabil cu redactarea materialelor si protocoalelor privind alaptarea si ingrijirea bebelusilor, nu are nici cine sa le comunice altora aceste aspecte. Persoanele din afara sunt privite cu reticenta si aroganta, iar protocoalele utilizate sunt inca ‘dupa ureche’ si ‘dupa cum faceam acum 30 de ani’.

3. Să informeze toate gravidele despre avantajele alăptării şi aspectele practice ale alăptării.
Extrem de putin facem asta. In realitate putine spitale au programe de educare a gravidelor inainte de a naste. Iar odata ce nasc, tot ce li se spune este: ‘Sunteti de acord cu formula daca este nevoie, da?’ si ‘Haideti sa punem copilul la san, e mai sanatos asa. Dar daca nu reusiti, nu are nimic, laptele praf ii ofera tot ce ii trebuie copilului.’ Iar atunci cand intalnesc mame foarte determinate sa alapteze, incep cu `bullyingul`. Ce inseamna asta mai exact? Voi scrie o postare separata pe acest subiect cat de curand.

4. Să ajute mamele să înceapă alăptarea în primele cinci minute după naştere sau imediat ce mama îşi revine după anestezie (pentru naşterile prin cezariană cu anestezie generală).
Asta da, reusim sa facem in majoritatea spitalelor, desi pana si la acest punct exista o lupta. Mama trebuie sa spuna ca vrea si sa ceara, nu i se ofera ‘by default’ decat daca e intr-un spital privat sau/si naste cu un ‘anume’ medic.

5. Să arate mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină secreţia lactată chiar atunci când sunt despărţite de copiii lor.
Niciodata nu aratam mamelor ce au de facut cand sunt despartite de copiii lor. Nu le invatam cum sa mulga manual – ceea ce este vital, esential si cum mai vreti voi. Nu le aratam pentru ca nu stim nici noi cum se face, asa-i? (nu, trasul de sfarcuri fara nicio noima nu se pune ca muls manual) Nu le spunem ca in lipsa unui copil care suge, e nevoie de o pompa si nu le invatam cum sa mulga si cand, cum sa sterilizeze pompa, cum sa ofere laptele muls si cum sa depoziteze laptele matern. Probabil nici pe astea nu le stim tocmai bine si din cauza asta nu le spunem mamelor. Le spunem in schimb cum sa faca laptele praf.

6. Să nu ofere nou-născuţilor alimente sau lichide, altele decât laptele matern, cu excepţia cazurilor cu indicaţie medicală.
Evident ca nu indeplinim nici punctul asta. Pentru ca linia dintre laptele praf oferit ca indicatie medicala si cel oferit ca ne e lene sa facem altfel sau nu stim sa facem altfel nu e deloc fina. E un zid al Chinei, nu o linie.

7. Să practice rooming-in-ul, care permite mamei şi copilului să rămână împreună 24 ore pe zi.
Nu facem rooming-in cum trebuie, nu il facem. Pe larg despre rooming-in am scris aici.

8. Să încurajeze alăptarea la cererea copilului.
Orice combinatie care inseamna copil lasat la neonatologie peste noapte sau mai mult decat pentru scurte vizite medicale si baita inseamna ca NU incurajam alaptarea la cerere. Punct.

9. Să nu ofere suzete sau tetine (biberon) copiilor care sug la sân.
Hahaha, imi vine sa rad isteric. Nici macar seringile nu sunt folosite in locul biberoanelor, decat daca cere mama musai, si uneori nici atunci. Nu mai vorbesc de SNS, soft cup sau cine stie ce alte device-uri utile, dar necunoscute in spitale, mai exista. Am fost intrebata de un cadru medical o data daca eu cred ca e mai buna hranirea cu seringa sau cea cu biberonul. Stai putin! EU nu ‘cred’ nimic, eu am studiat, am citit si aplic medicina bazata pe dovezi. Mai exact nu am visat eu azi-noapte sa le dau copiilor cu seringa si nu cu biberonul, ci este literatura medicala documentata si argumentata, care nu tine de ce cred eu sau ce crede x, y, z.

10. Să încurajeze constituirea grupurilor de sprijin pentru mame şi să orienteze mamele către aceste grupuri de sprijin la externarea din maternitate.
Avem putine grupuri de sprijin si acestea sunt incurajate sau promovate de catre putine cadre medicale, care stiu despre ele si le considera utile.

Asta e situatia actuala a spitalelor din Romania versus Initiativa Spital Prieten al Copilului.
Las-o, ba, ca merge-asa! Cam asta e mantra noastra in ce priveste regulile si protocoalele din spitale care ar trebui sa sustina si sa promoveze alaptarea. Nu sunt inca suficient de importante pentru medici.
Nu stiu cand si daca vor deveni vreodata suficient de importante pentru a fi tratate cu respectul care li se cuvine. Pana cand va veni ziua aceea, ne straduim sa promovam alaptarea pe alte cai, sa ajungem la mame prin mijloace diferite, desi munca noastra este mult mai anevoioasa asa. Una este cand ai sustinerea medicilor si a institutiilor medicale, alta este cand esti tratat de parca munca ta este o prostie. O fita, bai.
Si-apoi tinem conferinte si cursuri despre Initiativa Spital Prieten al Copilului. Si ne pomenim explicand in detaliu si cu entuziasm ce minunata este si cum implementarea ei va rezulta intr-o generatie de copii mai sanatosi si mai echilibrati emotional. Dupa care ajungem in spitale (unele dintre ele chiar purtant sigla initiativei) si realizam ca nu avem absolut nimic din ce ar fi bine sa avem. Avem marketing, ala e bun, e misto. Zici ca oferi aia, oamenii nu stiu exact ce e aia, dar stiu ca le-ai oferit. Cica ora magica la Maternitatea de Stat din Brasov. Adica iti arata copilul 3 minute, il iau 2 ore si ti-l aduc 1 ora. Ora aia e magica, cred si eu, ca abia ai asteptat sa iti vezi bebele, dar nu este ora magica asa cum ar trebui ea sa se desfasoare.
Si uite-asa Initiativa Spital Prieten al Copilului se transforma intr-o mare frustrare pentru promotorii ei din Romania, intr-un cal breaz, roz bombon cu picatele si corn in frunte, pe care nimeni nu l-a vazut niciodata. Halal sa ne fie!