Sânii mici și laptele matern – un subiect care a dat naștere multor mituri! Poate ai auzit deja: „Ai sânii mici? Probabil nu vei avea destul lapte!”
Îmi amintesc de o situație semi-amuzantă care mi s-a întâmplat pe când o alăptam pe prima mea fetiță, care la momentul acela avea 9 luni. O doamnă în vârstă cu care am stat la taclale pe stradă (din alte motive desigur, nu despre alăptare) se prinde că fetița voia la sân și mă întreabă foarte surprinsă: ‘O alăptezi?’ ‘Da’ ‘Păi cu ce?’ zice uitând-se insistent la decolteul meu. Aaaa, nu, nu cu ăștia, am răspuns eu în capul meu. Am alțîi, mai mari, acasă, dar nu îi iau cu mine ca să nu se oftice femeile care mă văd. Știu, capul meu a fost nițel malițios, dar înțelegeți cu siguranță de ce…
Iată de unde vine ideea acestui articol. Așa că haideți să clarificăm un lucru din start: mărimea sânilor nu are nicio legătură cu capacitatea de a produce lapte. Este timpul să dărâmăm acest mit odată pentru totdeauna, cu dovezi științifice și aș zice și cu un pic de umor.
De unde provine acest mit?
Mitul că femeile cu sânii mici nu pot produce suficient lapte probabil își are rădăcinile într-o concepție greșită simplă: „Mai mare înseamnă mai bine.” Suntem obișnuiți să credem că mărimea dictează capacitatea, însă când vine vorba de alăptare, lucrurile stau altfel. Mărimea sânilor este dată în principal de țesutul gras, nu de cel glandular, responsabil de producerea laptelui.
Ca să fim mai clari: e ca și cum ai spune că o carte cu coperte mari are mai mult text decât una cu coperte mici. Spoiler alert: numărul de pagini contează, nu mărimea coperții!
Cum funcționează, de fapt, producția de lapte?
Producția de lapte depinde de un sistem mult mai complex decât dimensiunea sânilor. Principalul factor care determină cât lapte poți produce este țesutul glandular – adică acea parte a sânului care este responsabilă de producerea laptelui. Indiferent dacă sânii tăi sunt mari sau mici, acest țesut funcționează la fel.
În timpul sarcinii, corpul tău se pregătește pentru alăptare, iar glandele mamare cresc și se dezvoltă pentru a produce lapte. După naștere, cererea și oferta devin mecanismul de bază al producției de lapte: cu cât copilul suge mai mult, cu atât corpul produce mai mult lapte. Simplu, nu? Este ca și cum ai avea o „fabrica de lapte” personalizată, adaptată nevoilor copilului tău. Deci, fie că ești la A sau „double D” procesul este același!
Ce spune știința?
Studiile au arătat că mărimea sânilor nu influențează producția de lapte. Țesutul glandular, nu țesutul gras, este cel responsabil pentru producerea laptelui, iar femeile cu sânii mici pot avea la fel de mult țesut glandular ca și cele cu sânii mari. Este important de menționat că nu toate femeile au același volum de țesut glandular, dar mărimea sânilor nu este un indicator precis al acestui aspect.
Un alt aspect de reținut este că, indiferent de mărimea sânilor, laptele matern este produs pe baza nevoilor copilului. Dacă bebelușul suge frecvent și eficient, corpul tău va continua să producă lapte suficient pentru a-i satisface nevoile. De aceea, sânii mici nu te limitează cu nimic în această privință!
Dar ce faci dacă lumea te tot întreabă?
Dacă cineva îți spune că nu vei avea destul lapte pentru că ai sânii mici, poți să le răspunzi cu un zâmbet larg și să le spui: „Nu știam că laptele matern vine la pachet cu mărimea sutienului!” Sau, mai bine, poți să le împărtășești faptul că știința a dovedit că dimensiunea nu contează în acest caz și că mama natură s-a gândit la toate.
Ce poate face, însă, diferența?
Mai important decât mărimea sânilor este atașarea corectă la sân și frecvența alăptării. O atașare corectă asigură o hrănire eficientă și ajută la stimularea producției de lapte. Dacă simți disconfort sau ai îndoieli legate de atașarea bebelușului, este esențial să discuți cu un consultant în alăptare pentru a te asigura că totul merge bine.
De asemenea, încrederea este cheia. E normal să te îndoiești de tine uneori, mai ales când ești la început, dar amintește-ți că organismul tău este perfect capabil să producă suficient lapte pentru copilul tău, indiferent de mărimea sânilor. Cu susținerea corectă și o abordare relaxată, totul va decurge natural.
Dimensiunea chiar nu contează!
Mame cu sânii mici, vă rog să vă relaxați! Capacitatea voastră de a produce lapte este perfect normală, indiferent de mărimea sutienului. Corpul vostru știe exact ce să facă pentru a-l hrăni pe micuțul vostru.
Așa că, data viitoare când cineva vă aduce în discuție acest mit, fiți sigure pe voi și lăsați știința să vorbească. Sau lăsați-i pe ei să vorbească și voi vedeți-vă liniștite de alăptare!
Comenteaza