Oamenii din jurul meu imi ureaza nastere usoara si apoi imi zambesc complice si imi spun ‘tu stii oricum despre ce e vorba si ce ai de facut, va fi usor pentru tine‘. Zambesc si eu complice, dar stiu ca nu e chiar asa.

Da, am mai nascut un copil, dar nicio experienta nu o copiaza pe alta. La nasterea Mirunei aveam altele de invatat, acum sunt un om schimbat – si fizic, si emotional. Da, sunt educator prenatal si asta inseamna ca stiu cum sa respir ca in filme (sau chiar mai bine de atat, haha) si cum sa folosesc metode de gestionare a durerii, dar in acele momente voi fi si eu o femeie care naste si atat.

Atunci cand nasti esti TU. Goala si pe dinafara, goala si pe dinauntru. Goala de ganduri, de frici si uneori chiar de puteri. Esti copilul tau interior care lupta sa fie vazut. Esti femeia completa, asa cum a lasat-o natura. Esti expusa si vulnerabila, dar atat de puternica in fiecare muschi si os. Atat de puternica in fiecare dorinta si in fiecare respiratie. Esti leagan si menghina. Nu mai conteaza ce meserie ai, de unde vii sau in ce crezi. 

O colega din maternitate imi spunea recent ca a fost ‘apostrofata’ in travaliu de o moasa: ‘nu mai tipa, draga, ca esti asistenta!’. De parca durerile facerii tin cont de pregatirea noastra educationala. De parca sufletul nostru tine cont de pregatirea noastra educationala.

O femeie care naste, indiferent cine este ea, are nevoie de 3 lucruri esentiale: sprijin, expertiza si o vorba buna. Are nevoie sa fie fizic si psihic sprijinita de cei de jur: de la familie la cadrele medicale. Are nevoie de expertiza si priceperea medicilor, a moaselor si a asistentelor pentru ca si ea, si copilul sa fie sanatosi si in siguranta. Si are nevoie sa i se spuna din cand in cand ‘e totul bine‘, ‘esti puternica‘, ‘suntem aici pentru tine‘.Femeia care naste se transforma, se interiorizeaza si se exteriorizeaza in acelasi timp si aduce fara sa vrea in afara ei tot ce de altfel tine inauntru. Tine-o de mana si saruta-i fruntea, nu trebuie sa faci mai mult. Priveste-o in ochi cu blandete si cu incredere, o sa ii fie suficient. 

Da, am emotii si temeri cand ma gandesc la nasterea surioarei Mirunei. Ma tin zilnic singura in brate si imi fac ‘planul’ de cum va fi. Si apoi ma rog la Dumnezeu sa fie bine. Cu tot cu protocoalele dure covid-19, cu tot cu masca si viziera pe fata intr-un moment cand trebuie sa respir cu toti ‘plamanii’, cu tot cu lipsa sotului meu de langa mine si (probabil) a medicului in care am incredere, va fi bine. Probabil ca acestea sunt lectiile celei de-a doua nasteri a mea.

Mai e atat de putin si o sa tin in brate inca o fetita mica. 

Tineti-mi pumnii, o sa fiu doar o femeie care naste.