Cu ochii plini de lacrimi, cu inima mica, cu capul plecat. Cu capul plecat pentru ca nu credeam ca tocmai eu voi trece prin asta. De ce sa patesc eu asa ceva? Chiar eu, care stiu atat de multe si am ajutat atat de multe mame, chiar eu care ar fi trebuit sa stiu sa previn o asemenea problema. Probabil mai am ceva important de invatat despre asta, m-am gandit. Si zile si nopti la rand mi-am cautat in adancurile mintii si sufletului raspunsuri la intrebarea Ce am de invatat? Si cred ca pana la urma am gasit raspunsurile pe care le cautam.
Poate va intrebati ce s-a intamplat mai exact…

Nascusem de putin peste o saptamana si in urma unei furii teribile a laptelui am vazut cum sub ochii mei, de la o zi la cealalta, lactatia mea s-a redus drastic. Imi neglijasem propriile sfaturi si ajunsesem intr-un punct atat de dificil si atat de greu de inchipuit. Bebelusul meu nu facea pipi si caca asa cum trebuie, scadea in greutate, la pompa scoteam lapticul cu picatura si dupa cateva zile de sperat ca se indreapta situatia m-a cuprins disperarea. 

Am sunat-o pe Miha si i-am zis ca vin la cabinet. In vizita. Dar de fapt la consultatie. Imi amintesc cu ce zambet larg ma astepta si cum i s-a sters de pe fata cand m-a vazut. I-am spus atunci sa ma trateze ca pe oricare alta mama care ii trece pragul cabinetului si sa ma puna sa fac ce crede ea ca trebuie sa fac, pentru ca eu nu pot gandi ca un consultant in acel moment. La 3 zile dupa intalnirea cu ea, dupa ce am inceput planul pe care mi l-a dat, Lia a inceput sa fie multumita la san. Si sa ia in greutate. Seara de seara am dat raportul Mihaelei, iar de 2 ori pe saptamana ii trimiteam greutatea Liei. Pana cand totul a intrat pe un fagas normal am tinut legatura cu consultantul meu de alaptare. Si ii sunt recunoscatoare pentru asta.

Iar in tot timpul in care am luptat ca lactatia sa se restabilizeze, mi-a fost alaturi o mamica draga de la cursul meu, care ne-a daruit la fiecare 2 zile cateva doze de lapte matern care au ajuns astfel incat sa nu fie nevoie de formula. Iti multumesc draga mea Nati pentru generozitatea si dragostea ta. It takes a village to raise a child, se spune. Si asa este. Am simtit din plin asta. Si inca o simt.

Iata de ce cred ca am trecut prin aceasta experienta: ca sa invat si rolul mamei in relatia cu meseria mea. La Miru lucrurile au mers mai usor (nu perfect, dar nici atat de greu), dar Lia a venit cu inca o lectie pentru mine.O lectie pe care am avut nevoie de 10 luni sa o impartasesc cu voi. Nu incapea indoiala ca voi face asta pentru ca lectia aceasta trebuie sa mearga mai departe catre voi. Poate si voi ati crezut ca un consultant nu poate sa aiba probleme de acest gen. Am auzit de multe ori ‘Ce bine o fi sa vina totul natural’ si ‘Ce bine o fi sa nu ai grija alaptarii’ chiar in perioada in care treceam printr-un cosmar. Dar in fata vietii cu tot ce ne aduce ea, cu totii suntem vulnerabili. Cu totii avem nevoie de experiente bune si rele si de mult, mult sprijin cand vin cele rele. Si orice prejudecata ca ar fi altfel se prabuseste in fata realitatii.

Ei bine, iata-ma, o simpla mama care a luptat si a reusit. Asa cum faceti atat de multe dintre voi in fiecare zi, in fiecare clipa. Am respectat inca din prima zi a muncii mele lupta voastra si am pretuit efortul vostru, dar nu a fost pana cand am trecut si eu prin asta cand am inteles in adancul sufletului exact despre ce e vorba. Am avut nevoie de suferinta asta ca sa VAD cu adevarat toate mamele cu care lucrez. Asa ca de acum sa stiti ca atunci cand spun ‘va inteleg, e greu, va fi mai usor’, o spun cu toata fiinta mea. Imi iubesc munca si sper ca tot ce am invatat atat la nivel profesional, cat si personal, sa ma ajute sa va ajut din ce in ce mai bine si mai mult.

Era la 3 saptamani dupa inceperea programului de muls, pastilute, sns si ce mai aveam eu de facut, cand am pus pe Lia pe cantar si era bine si am rasuflat usurata. Imi amintesc ca am deschis keep notes si am scris: ‘afara ploaia curge siroaie, iar eu in sfarsit respir’.

Furtuna a trecut de mult, Lia a implinit ieri 10 luni si alaptarea e o bucurie atat pentru ea, cat si pentru mine. Ceea ce va doresc si voua, mame minunate, de oriunde ati citi randurile mele.