După naștere țineți-vă bebelușii cu voi tot timpul!

In fiecare luna tin cel putin un curs de alaptare si unul de puericultura (ingrijirea bebelusului). Si predau cam aceleasi principii de baza unor viitor parinti stresati, emotionati, nelinistiti. De ce se tem ei, in special mamele? “Daca nu o sa pot alapta, daca nu o sa stiu de ce plange copilul, daca nu o sa stiu sa il ajut daca se ineaca cu lapte, daca o sa-l scap din mana cand ii fac baie, daca ii scap capul pe spate cand il tin sa faca bac?” In timpul cursului incerc sa deconstruiesc toate temerile si sa le aduc parintilor informatii care sa le faca misiunea mai usoara. Dupa care le explic: stiti, chestiile asta cu alaptarea si cu ingrijirea lui bebe sunt ca si condusul unei masini – scoala de soferi si examenul de permis nu te invata sa conduci. Dupa ce dai examenul si iei permisul nu stii sa conduci! Stii regulile si stii sa tii masina pe drum. Dar sa conduci inveti conducand si atat. Nu se poate altfel. Primele calatorii cu masina o sa fie grele, o sa-ti vina sa renunti, sa faci pe tine de 100 de ori pana ajungi la destinatie si din astea. Apai tot asa este si cu ce va invat eu aici despre copii 🙂

Dar nu despre ce predau eu la cursuri este aceasta postare. Ci despre CUM incepi sa inveti sa ‘conduci masina’. Cum incepi sa inveti sa iti ingrijesti copilul (alaptare inclusa)? Iar raspunsul surprizator probabil pentru multi este: Tinandu-l cu tine tot timpul dupa ce il nasti, in maternitate!

Da, acomodarea cu viata cu bebe trebuie sa inceapa inca din spital. Cu alte cuvinte, dupa ce am nascut nu trag un pui de somn de vreo 5 ore in timp ce bebe este in carutul de spital sau in bratele vreunei asistente (draguta de altfel, ca il ia cand plange) care incearca sa il linisteasca pana se trezeste mami. Dupa ce am nascut iau copilul la mine si ma apuc sa il ingrijesc. Il tin pe pieptul meu cat mai mult timp, fac contact skin-on-skin care sa faciliteze initierea alaptarii si bondingul (legatura) dintre mine si copil. Il mai pun si langa mine in pat si dormim amandoi. Dupa ce l-am tinut ore in sir pe piept (sau cat am putut, ca poate ma dureau toate dupa nastere), rog pe cineva sa il puna in patut si sa aseze patutul langa mine eventual. Cand plange si nu stiu de ce, chem ajutor sa aflam. Poate trebuie schimbat un scutec (ceea ce fac eu pentru ca nu e rocket science si chiar daca il pun gresit nu pateste copilul nimic grav). Poate trebuie pus la san (da, chiar daca tocmai a fost acolo, cum credeti ca e alaptarea? hint – nu din 3 in 3 ore) Poate ii e cald sau ii e frig. Poate vrea pur si simplu sa simta ca mama e aproape, ca tocmai ce a parasit burtica si totul e infricosator in jur. Si asistenta sau medicul imi explica asta, iar eu fac ce trebuie pentru ca sunt mama copilului si singura responsabila cu adevarat de tot ce va urma cu acest copil. Si daca nu ma pregatesc acum, cand am in jur profesionisti care sa imi arate cum si sa imi raspunda la intrebari, atunci cand o voi face? Cand ajung acasa si nu inteleg nimic? Cand ajung acasa si brusc am un copil langa mine 24/7? Nu. Nu asa se intampla. E ca si cum ai spune ca nu imi invat copilul de 2 ani sa stranga jucariile in urma lui, ca sigur cand va implini 5 sau 7 ani o va face. O va face pe naiba, sa ma iertati de exprimare! Nimeni nu face nimic doar pentru ca implineste o varsta sau ajunge intr-o situatie. Ci pentru ca stie cum si de ce trebuie sa faca acel lucru.

Veti spune ca avem rooming-in, copiii stau cu mamele, ce atata drama pe capul meu? Sincer, stau copiii cu mamele? Sincer, ce e ala rooming-in? Rooming-in inseamna ca de la nastere si pana la externare copiii raman cu mamele lor in salon (cu exceptia scurtelor perioade de control medical, baita si ce se mai face). Rooming-in nu inseamna sa stai ziua cu copilul si noaptea sa il oferi la neonatologie. Inseamna ca daca optezi pentru rooming-in, nu mai exista posibilitatea sa il dai pe bebe. Ori la neonatologie, ori la tine, una din doua si iti alegi de la inceput ce doresti. Nu stiu daca voi ati auzit de asa ceva la noi in tara. Eu am auzit pur intamplator sambata ca asa se face mai nou la maternitatea Filantropia din Bucuresti. Si am auzit-o de la o mama de gemeni, care a zis ca da, nu prea a dormit, dar nu se simte nici excesiv de obosita si intelege utilitatea acestei reguli.

Haideti sa va zic despre utilitate mai multe. Acolo unde aceasta informatie a patruns, se intampla schimbari in bine absolut spectaculoase. Aceste practici sanatoase duc la scadarea numarului de telefoane disperate date de parinti pentru a-si “returna” copiii dupa prima noapte acasa. Cati parinti nu ati auzit spunand ca prima noapte acasa a fost horror? De ce credeti ca se intampla asta? Cati parinti nu se infiinteaza direct inapoi la camera de garda pentru ca nu se descurca si ii sperie absolut tot ce face bebe? Stranuta, sughite, tremura, face caca prea mult, grohaie, nu se ataseaza sau se ataseaza f greu, nu vrea sa stea la san sau sta prea mult – absolut TOATE aceste puncte arata un SINGUR lucru: ca mama nu a stat tot timpul petrecut in spital cu copilul ei pentru a se confrunta cu aceste probleme si a afla ce e de facut! Si da, nu te vei confrunta cu tot ce poate aparea in cele 2-3 zile de spital, dar te vei confrunta cu mult si va face diferenta timpul petrecut in spital impreuna cu copilul tau.

Voi fi sincera si directa pana la capat, nu exista niciun motiv sa invelesc informatia asta in foita aurita, pentru ca nu face bine nimanui sa ne prefacem ca nu e nicio problema, ca nu e chiar asa, ca ca ca…. Dragi mame, lasati dormitul toata noaptea in maternitate. Dormiti inainte sa nasteti, odihniti-va inainte de a naste si pregatiti-va fizic si emotional pentru acele prime zile de dupa. Maternitatea (chiar daca este una privata) nu este spa. Nu mergem acolo in vacanta cu servitori care ne iau copiii peste noapte ca noi sa nu facem depresie post-partum. Ca nu de asta fac femeile depresie post-partum. Fac pentru ca sunt despartite de copii, pentru ca sunt ‘agresate’ de cadrele medicale, pentru ca nu li se respecta dorintele si nevoile si mai ales pentru ca ajung acasa nepregatite sa alapteze si sa isi ingrijeasca bebelusul. De ce ajung acasa nepregatite? Pentru ca in spital nu se ocupa ele, in spital se face totul sau aproape totul in locul lor. Si oricat de dur ar parea, oricat de greu, acesta este singurul mod eficient si sanatos de a face lucrurile. Si profesionist. Este metoda folosita de un car de ani in multe alte tari ale lumii. A nu se intelege ca proaspata mama este pe cont propriu. Nu, deloc. Are la un apasat de buton distanta asistente si medici pregatiti sa vina oricand, sa ii arate, sa ii explice, sa o ajute. Dar dupa ce aratatul si explicatul se incheie si mama incearca singura, va continua sa faca astra tot singura. Cu determinare, curaj si perseverenta.

Stiti, mamele nu se supara atunci cand sunt puse sa faca singure. Hai sa lasam exemplele ca a fost una o data care s-a aratat ofensata ca schimba singura scutecul copilului sau a dat un review negativ spitalului ca nu a fost ajutata in permanenta de asistente. Acestea sunt cazuri putine si oricum nu ar trebui sa conteze. De ce? Pentru ca noi trebuie sa urmarim interesul mare al mamei si al nou-nascutului. Adica chiar daca unele se supara si dau recenzii negative, nu trebuie sa conteze. Pentru ca NOI trebuie sa promovam bondingul dintre mama si copil si alaptarea. NOI trebuie sa imputernicim mamele ca ele POT singure. Este nevoie ca NOI (medici obstreticieni, moase, asistente, medici neonatologi, consultanti de alaptare) sa setam standarde diferite si sa obisnuim mamele cu noi reguli si o noua normalitate. Si ce daca nu ii convine mamei ca nu isi poate da copilul peste noapte la neonatologie? Este spre binele ei si ai copilului si va ajunge sa inteleaga asta. Si chiar daca nu intelege, nu-i nici asta un motiv sa nu facem asa. In actul medical primeaza binele pacientilor, chiar daca de multe ori pentru a ajunge sa ii faci bine pacientului, ii provoci disconfort, durere, suparare.

Stiti, cand un consultant de alaptare ajuta o mama sa alapteze face in felul urmator: o roaga sa isi ia bebelusul si sa il puna sa suga; asa cum stie ea, cum poate ea, cum o impinge pe ea instinctul. Si atunci mama se aseaza, trage niste perne pe langa ea, ii vorbeste bland copilului anuntandu-l ca vine papa, ce bucurie; apoi il pune la san. Si pozitia poate ca nu e aia din carti, nici gura copilului poate nu e aia din filmuletele de pe youtube, dar copilul suge si mama zambeste ca a reusit. Asta e primul pas. Apoi insereaza consultantul sugestii despre cum sa mai intoarcem putin bebe spre mami, cum sa punem o perna si altfel, cum sa verificam buza de jos a lui bebe sa vedem daca e rasfranta. “Nu-i asa ca acum va simtiti mai bine ca pozitie si parca si bebe inghite mai fain?” Am ajuns la acest rezultat pornind de a mama si copil, de la ceea ce pot si stiu ei sa faca. Este complet gresit sa iei mama si sa o asezi in pozitia pe care o doresti tu, apoi si pe bebe evident ca-l pui tot cum crezi tu (tu, consultantul), apoi tragi de copil si de sani pana se aseaza ca la carte. Ce obtii cu asta? E posibil sa obtii o pozitionare si o atasare buna din prima. Dar mama e des-puternicita. Mama nu a facut nimic. Ei i s-a demonstrat ca nu stie si ca nu poate. Despre asta vorbesc. Acum luati exemplul meu si mutati-l in contextul timpului petrecut in spital dupa nastere.

Din comoditate, cadrele medicale prefera calea rapida: lasati, doamna, dormiti, linistiti-va, ca si-asa laptele vine doar daca dormiti si sunteti odihnita (!!!! din intelepciunea populara numita si ‘una dintre cele mai mari tampenii auzite’), insa aceasta cale rapida este benefica doar pentru cadrele medicale, care sunt in aceasta ecuatie cele mai importante. De la ele va porni schimbarea, daca o vom vedea si noi in curand prin maternitatile din Brasov si din toata tara. De la medicul neonatolog care isi deschide ochii si mintea si incearca si nebunia asta pentru a vedea daca nu cumva (nu maine, nici poimaine, dar in vreo 6 luni asa) nu incep sa se imbunatateasca toate cele enumerate mai sus. Si apoi de la voi, mame si viitoare mame, care veti cere asta, stiind ca va fi dificil, dar stiind si ca va fi foarte util.

Am sa inchei cu inca ceva important, si anume exceptiile: mamele cu nasteri traumatice, pierderi mari de sange, probleme emotionale, copii prematuri sau/si cu probleme de sanatate si altele similare. Sunt deci situatii care nu ii permit mamei sa stea cu bebe in camera non-stop la inceput sau chiar deloc pe parcursul spitalizarii. Dar acestea sunt exceptiile, din motive medicale serioase.