oamenii judeca tot timpul. cand esti parinte se intampla si mai des decat de obicei. toti o facem. am facut-o si inca o fac si eu, oricat de mult as incerca sa pun frana pornirilor. sunt insa si momente de luciditate, in care reusesc sa ma indepartez, sa las deoparte (aproape) toate teoriile citite si rascitite si sa surprind esenta, invatatura si sensul.

sa fii mama in ziua de azi e greu. trebuie sa te bagi pe toate grupurile de mamici – cu nastere, cu alaptare, cu diversificare. trebuie sa citesti carti, articole, bloguri, sa ignori sfaturile mamelor si bunicilor sau chiar sa le iei calumea la rost pentru nepriceperea lor. trebuie sa tii pasul si sa fii pe faza. nu cumva sa-ti porti copilul in brate prin supermarket, inseamna ca n-ai auzit de babywearing. sau sa ai vreo suzeta sau biberon prin carut, inseamna ca nu stii ca interfereaza cu alaptarea si cu emotionalul copilului. nu cumva sa te rogi de copil sa inghita o lingurita de piure de fructe, inseamna ca nu stii despre blw si cat de grozav e. nu cumva sa sari de pe scaun daca bebe cade in nas in fatza ta, ii strici independenta. nu cumva sa ii pui desene animate ca ii faci adhd. sau sa il culci in patut, si nu langa tine in pat. sau sa nu fi auzit de montessori.

adevarul este ca toate astea sunt super dragute si interesante. o stiu pentru ca m-am documentat si pentru ca incet-incet le traiesc pe toate pe pielea mea. sunt o mama care face cam totul cum e ”la moda” si care crede ca da, conteaza sa te straduiesti sa faci lucrurile asa cum este acum stiut de medicina si psihologie ca fiind cele mai potrivite. cele mai sanatoase pentru tine si copilul tau. de ex., cred ca e ideal sa nasti pe cale naturala, sa alaptezi exclusiv, sa fii calma si rabdatoare si sa faci totul ca la carte. in realitate insa niciuna dintre noi nu poate face lucrurile ca la carte. toate cedam intr-o parte sau in alta. avem lipsuri, unele cauzate de propria noastra nastere si copilarie, altele de oboseala si probleme de sanatate, altele de lipsa de timp sau bani. toate avem regrete cu privire la ceva ce am facut sau nu am facut, facem sau nu facem ca mame.

insa la sfarsitul zilei, nimic din toate acestea nu conteaza, daca copilul nu este fericit. priveste-ti copilul cu rabdare si atentie, urmareste-i gesturile si reactiile, uita-te in ochii lui si vezi daca e linistit. daca se simte in siguranta. pentru ca atunci cand raspunsul pe care ti-l dai cu sinceritate este da, copilul meu e fericit, nu conteaza cum ai nascut, cat ai alaptat, cum l-ai hranit, cum i-ai explicat tabla inmultirii. priveste copiii femeilor pe care le judeci pentru ceva ce tu crezi ca ar trebui sa faca si ele nu fac – sunt fericiti? dincolo de faptul ca maica-sa a fumat in timpul sarcinii, copilul ei e fericit?

uite asta incerc sa ma auto-educ eu zilele astea. dupa atatea si atatea citiri de postari pe grupuri de mamici si comentarii si judecati de mii de feluri, am avut un moment de claritate pe care vreau sa-l marchez. nu ma consider mai buna pentru ca fac lucrurile intr-un anume fel. si nu consider copilul al carei mama face diferit mai prejos decat pe al meu.