Si se duce femeia gravida la ginecolog. Vreo 8 luni, de cel putin 3 ori la ecografie, de nu stiu cate alte ori la analize si trimiteri la analize. Medicul ii spune de fiecare data ca da, e ok, nastem natural daca nu apare nicio problema. Si apoi netam-nesam, prin luna a 9-a pune o fata ganditoare si te anunta: ‘doamna, aveti bazinul cam ingust si sunteti si cam scunda, si cam slaba, trebuie sa facem cezariana‘. Pai domnu doctor, acuma ma vedeti prima oara? Ca doar nu am scazut in inaltime si mi s-a ingustat bazinu proportional cu cresterea burtii… Dar ce sa faci, esti vulnerabila, mai e asa putin pana sa vina bebe si nu ai unde sa te duci acuma, ai mers la doctorul asta toata sarcina si cum sa-l schimbi pe final?! Si asa ca te comformezi. Si faci cezariana. Copilul e cantarit si are 3.300g, 3.500g, 3.700g. Era intr-adevar un balaur, elefant sa fii si nu puteai sa-l nasti natural, a avut dreptate domnu doctor, sa-i dea Dumnezeu sanatate.

Care e realitatea de fapt cu pacatosul asta de bazin? Sa va spun eu, nu din povesti, nu din visele mele, ci din fapte dovedite si argumentate (sau neargumentate) medical.

  1. Natura nu e proasta. Natura ii da femeii un copil pe care il poate naste. Femeile scunde sau slabe nu sunt defecte. E drept, natura mai da cu virgula in 0.1% din cazuri si apare un bebelus de 6 kg la o femeie de 50 de kg. Atunci intelegi ca e bine sa iei in considerare cezariana. Sunt insa rare situatiile astea, merita doar mentionate de dragul literaturii.
  2. Potrivit Colegiului American al Moaselor (American College of Nurse Midwives), disproportia cefalo-pelvica are in realitate o incidenta de 1 la 250 de sarcini si este de cele mai multe ori o consecinta a unor accidente sau fracturi in zona bazinului mamei, precum si a unor afectiuni genetice. Deci o gravida mai scunda sau mai slaba nu ar trebui sa ia automat în calcul nasterea prin cezariana.
  3. Poate nu stiti sau nu va puteti imagina cum se petrece trecerea capului copilului, care poate parea mare, prin pelvis. In termeni foarte simpli, lucrurile stau cam asa. Oasele bazinului sunt unite intre ele prin ligamente si sunt acoperite de muschi, ceea ce in mod normal face ca pelvisul sa fie o structura relativ rigida. In sarcina insa, hormonii fac ca aceste ligamente sa devina mai slabe, pentru a face loc uterului in creştere. In plus, in timpul travaliului, ligamentele se slabesc si mai mult, pentru a permite copilului sa treaca. Si sa nu uitam ca si capul bebelusului se deformeaza în momentul nasterii, micsorandu-si diametrul, pentru a putea trece prin canalul vaginal. Cele doua fontanele se intrepatrund, ca niste placi tectonice.
  4. Chiar daca mama are un pelvis mai ingust, iar la ecografii se vede că fatul are capul mai mare, este greu de prevazut cum va progresa in realitate nasterea,  deoarece niciun medic nu poate sti cu siguranta cat de mult se vor intinde ligamentele pelvisului si cum isi va modifica acesta forma in momentul nasterii. De asemenea, nu poate fi anticipat nici modul in care fatul se pozitionează pe pelvis.
  5. Pozitia in care se desfasoara travaliul si nasterea permite o mai buna dilatare a pelvisului. Atunci cand femeia se lasa pe vine, pozitia gravitationala o ajuta extrem de mult, diametrul pelvisului crescand cu pana la 30%. Asadar, nu culcata pe spate, ci asa cum simtiti ar trebui sa nasteti (o sa revin la subiectul asta).
  6. Ecograful nu este cantar. Asadar, am citit/vazut/auzit nenumarate cazuri de copii care au fost gresit ‘masurati‘. De regula cu cat e mai maricel, cu atat eroarea e si ea mai mare si uite-asa ajungem la cezariene degeaba. Medicii recunosc ca in prezent nu exista niciun fel de metoda obiectiva de masurare care sa stabileasca cu precizie dimensiunea maxima la care poate ajunge pelvisul, sau diametrul minim pe care il va atinge capul bebelusului. Asadar, previziunea ca o femeie nu isi poate aduce pe lume bebelusul pe cale vaginala doar pe baza acestei presupuse disproportii este deplasata.
  7. Greutatea de la care se considera ca indicatia de cezariana poate fi luata in considerare este 4.500g, insa nici macar atunci nu exista certitudinea ca acel copil chiar are 4.500 sau peste. Numai travaliul poate stabili cursul unei nasteri. Lasati natura sa isi urmeze pasii, stie mai bine decat noi.
  8. Daca legati cumva incidenta rupturilor de perineu cu marimea copilului si o sa sustineti ca de asta s-a ales de fapt calea cezarienei, permiteti sa va contrazic de acum cu promisiunea sa revin pe subiect. Rupturile grave nu se produc din cauza marimii copilului, ci a grabei medicului, a administrarii de medicamentatie care mareste intensitatea si durata contractiilor, a moasei care face manevre de cocotare pe femeie si asa mai departe. Dovada ca exista atatea si atatea femei care nascu copii mari ca greutate fara sa sufere rupturi. In plus, exista multe metode de antrenare a perineului inainte de nastere si de gestionare a felului in care se comporta in timpul travaliului, multe si foarte eficiente pe care le puteti afla citind de ex. cartea Sarcina, nasterea si nou-nascutul – Penny Simkin, Janet Whalley, Ann Keppler.

In concluzie, mitul potrivit caruia femeile cu bazinul mai ingust nu pot naste vaginal este doar atat – un mit. Iar daca la prima sarcina ai primit totusi diagnosticul de disproportie cefalo-pelvica, e bine de stiut ca la urmatoarele nu trebuie sa mai asculti povestile de adormit copiii inca o data. Gaseste-ti un doctor care sa te sfatuiasca realist si corect, un medic care sa iti vrea tie binele, nu lui. Cum spunea un medic – ‘eu nu vreau sa fac cezariana unei femei care nu are nevoie de ea, nu vreau sa ii fac rau‘. Si nu, daca ai facut o cezariana nu inseamna ca trebuie sa o faci si pe a doua, dar asta e un alt mit, vorbim de el mai incolo 😉

Iar in final, o mica adaugire la postarea precedenta, care a declansat cateva comentarii. Nimeni nu spune vreodata ‘rata de mortalitate pentru mama la nasterea prin cezariana este de 2 pana la 4 ori mai ridicata decat la nasterea vaginala‘. Iar daca te nimeresti tocmai tu in acel mic procent, mergand pe cezariana electiva, ghinion! Nu as vrea sa nasc vreo controversa insa atunci cand oamenii spun ‘oricat de mic ar fi riscul pentru copilul tau, nu ai dreptul sa ti-l asumi‘ sunt pur si simplu nerealisti, pentru ca o cezariana nu garanteaza 100% ca lui ii va fi bine, dimpotriva, si in cazul copilului cezariana poate însemna mortalitate de 2,5 ori mai mare decât în cazul nașterilor vaginale, probleme ale aparatului respirator – de la astm la bronșite severe, risc crescut de alergii și infecții, probleme ale tractului digestiv, obezitate, afecțiuni autoimune sau autism. Suna dur, dar era nevoie sa precizez lucrurile astea, din moment ce am prins pe fir un alt mit – acela ca cezariana e mai sigura. Fals! Si eu ma indoiesc foarte tare ca o femeie careia medicul i-ar spune toate aceste riscuri ar mai alege asa. Pentru ca modul in care spui, in care manipulezi, este foarte important.

Daca insa i se spun toate acestea, iar ea alege cezariana, este perfect; oamenii sunt liberi sa aleaga si trebuie respectati in alegerile lor! Imi doresc sa clarific prin aceasta ultima fraza scopul blogului meu – anume acela de a starni curiozitatea de informare; nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, nu tin sa fie nimeni de acord cu mine – eu stiu ce am de facut si faptul ca altii fac intr-un fel sau altul nu este treaba mea – nu fac reclama unor medici si antireclama altora, nu ma cred atotstiutoare. Vreau doar sa stiu adevarul pentru mine in primul rand, sa nu fiu pacalita; si ma folosesc de mijloacele pe care le am sa fac asta. Si in acelasi timp vreau sa ajut si alte femei, daca isi doresc, nu cu forta, nici cu vrajeala, pentru ca ceea ce scriu eu aici sunt informatii verificate care nu ar trebui sa aiba nevoie sa le ‘apar‘ eu sau oricine altcineva. Si inca ceva: toate acestea sunt pentru a oferi copilului cele mai bune sanse! Nu inseamna ca daca nasti natural ai un copil mai smecher decat daca faci cezariana, ci doar ca i-ai oferit circumstantele cele mai bune sa isi inceapa viata natural si frumos si cred ca asta ar trebui sa fie cel mai important lucru. Nu e insa suficient, pentru ca tot ce urmeaza dupa nastere, incepand cu alaptarea si continuand cu gestionarea situatiilor de criza, toate vor contribui la dezvoltarea ulterioara a noului om. Voi reveni pe subiect dupa ce terminam lista miturilor 🙂