In calitate de educator prenatal si consultant de lactatie IBCLC intalnesc adesea parinti extenuati, parinti deprimati sau/si parinti haituiti de societate pentru ca bebelusul/copilul lor nu este ‘ca alti copii’. Pesemne faptul ca un bebelus de 6, 8 sau 10 luni (nici macar nu conteaza varsta) nu doarme toata noaptea sau nu adoarme intr-un anumit fel sau se trezeste prea des este motiv de grava ingrijorare si de luat masuri.

Majoritatea parintilor cu care lucrez nu au ei insisi o problema cu programul de somn al copilului, dar incep sa intre la idei atunci cand discuta cu alte persoane (parinti sau cadre medicale) care le semnaleaza ce nu e ok asa cum sunt lucrurile si ca trebuie degraba sa actioneze. Si asa ajung parinti care de altfel sunt impacati si obisnuiti cu ritmul copilului lor sa adopte masuri drastice pentru a-l determina pe copil sa adoarma singur sau sa nu se mai trezeasca noaptea.

Metodele sunt variate si doar daca nu esti parinte nu ai auzit de ele. Eu am sa ma opresc asupra uneia doar, si anume metoda ‘cry it out’, adica lasatul bebelusului sa planga singur in camera si in patul sau pana ce adoarme. Mentionez ca exista variatii ale acestei metode, in care parintele intra pentru scurt timp in camera si linisteste copilul, variatii putin mai ‘blande’.

Mai exista si o a doua categorie: parinti care chiar sunt extenuati si nu mai pot, nu mai doresc sa continue cu ritmul existent al somnului copilului lor. Fac aici o mica paranteza in care vrea sa va marturisesc (daca mai este nevoie) ca in aventura mea ca mama de 2 fetite am avut si eu nopti de disperare si multe zile lungi in care am cantarit daca sa fac o schimbare in tot ce inseamna somnul copiilor mei sau nu. As fi ipocrita sa nu spun ca in unele clipe mi-a venit sa las si bebelus si tot si sa fug, sa plec, sa se descurce cum o putea, gen :) Este parte a calitatii de om sa fim vulnerabili, obositi, irascibili, sentimentele acestea toate fac parte din mine, din noi toti. Insa la finalul zilei, atunci cand iau decizii in care copiii mei sunt cei care conteaza, nu decid niciodata in momentele de slabiciune, ci las sa se aseze si apoi revin si ma intreb daca este sau nu ‘pentru noi’.

Revenind, sfaturile sunt multe. La fel si informatia disponibila online si offline. Ce alegem? Aici depinde de fiecare dintre noi. Fiecare alegere e bine sa fie insotita de o cercetare temeinica in domeniu si e bine sa fie sprijinita de pareri avizate ale specialistilor. Asa am ajuns la acest articol al lui Gabor Mate, medic si psiholog specialist pe taramurile traumei. Un parinte mi-a trimis recent articolul de mai jos, scris de Gabor Mate si tradus de mine. Va recomand sa il cititi si sa luati din el exact ceea ce aveti nevoie. Decizia finala apartine fiecarui parinte in parte si nu trebuie judecata de nimeni. Procesul decizional este insa si responsabilitatea noastra, a celor care incercam sa aducem informatii pertinente si iluminatoare pentru cine le cauta.

Iata ce spune Gabor Mate deci:

‘Unii dintre prietenii nostri ne privesc ca pe niste parinti slabi pentru ca nu am aplicat metoda Ferber cu copiii nostri’, mi-a spus nepoata mea Rachel Mate, mama a doi copii, de profesie avocat in Vancouver. ‘Lasi copilul sa iti controleze viata’ spun ei. ‘Dar mi s-ar rupe sufletul sa imi las bebelusul sa planga fara sa il alin’.

Denumita dupa numele doctorului Richard Ferber, medic pediatru expert in somnul copiilor, metoda Ferber este un proces de ‘antrenare’ a bebelusului sa doarma, ignorand plansul acestuia. Ca medic de familie am sustinut in trecut tehnica Ferber si ca parinte am aplicat-o si eu. De atunci insa, am ajuns la concluzia ca aceasta metoda este daunatoare pentru dezvoltarea bebelusului si pentru sanatatea emotionala a copilului pe termen lung. Metoda Ferber pare simpla: ‘Dupa aproximativ o saptamana, bebelusul tau ca invata ca plansul nu atrage dupa sine mai mult decat o scurta verificare din partea ta si ca nu merita efortul. Va invata sa adoarma singur, fara ajutor din partea ta’, spune Ferber. Intrebarea este: ce altceva mai invata copilul cand este tratat in acest mod si care este impactul acestor invataturi?

Oamenii nu isi pot aminti in mod constient ceea ce au ‘invatat’ in primul an de viata, deoarece acele parti din creier care inmagazineaza amintirile nu sunt inca dezvoltate. Insa cercetarea in domeniul neuropsihologiei a stabilit ca oamenii au un sistem al memoriei mult mai puternic intiparit in sistemul nervos si care se numeste memorie intrinseca. Memoria intrinseca codifica aspectele emotionale ale experientelor timpurii, in majoritate in lobul prefrontal. Aceste amintiri emotionale pot dura o viata intreaga. Fara o amintire exacta a evenimentelor care le-au codificat de la bun inceput, aceste amintiri servesc de sabloane pentru modul in care percepem lumea si modul in care reactionam la diverse intamplari ale vietii.

Este lumea un loc prietenos si ocrotitor, un mediu indiferent sau chiar unul ostil? Putem avea incredere ca alti oameni ne vor recunoaste, intelege si respecta nevoile sau trebuie sa ne ‘inchidem’ din punct de vedere emotional pentru a ne proteja de sentimentul de vulnerabilitate?
Acestea sunt intrebari fundamentale la care in general raspundem utilizand sistemul memoriei noastre implicite decat mintea constienta. In calitate de psiholog si cercetator in domeniul memoriei, Daniel Schacter a scris despre memoria intrinseca: este activa ‘cand oamenii sunt influentati de experiente trecute fara a fi constienti ca isi amintesc ceva.’
Mesajul implicit pe care un bebelus il primeste din ignorarea plansului sau este ca lumea – reprezentata prin cei care-i poarta de grija – este indiferenta fata de sentimentele lui. Iar acest lucru nu este deloc ceea ce isi doreste un parinte iubitor.

Din nefericire bebelusul nu integreaza in viziunea lui despre lume intentiile parintilor, ci modul in care ei raspund nevoilor sale. De aceea spun ca daca as putea sa imi retraiesc viata, as face multe lucruri diferit in cresterea copiilor mei.
Cand bebelusul adoarme dupa o perioada de plans neconsolat si frustrat, nu este pentru ca a deprins ‘abilitatea’ de a adormi. Ceea ce se intampla este ca creierul sau se inchide pentru a scapa de durerea coplesitoare a abandonului. Este un mecanism neurologic automat. Ca atare, copilul renunta. Telul parintilor extenuati a fost atins, dar cu pretul afectarii pe termen lung a vulnerabilitatii emotionale a copilului. De acum cortexul lui a inmagazinat informatia implicita ca universului nu ii pasa.

Conceptele din spatele metodei Ferber preced publicarea bestsellerului sau Solve your Child’s Sleep Problem in anul 1985. Cu 40 de ani mai devreme, Benjamin Spock a propus aceeasi abordare in cartea sa Baby and Child Care. Leacul pentru ceea ce Dr. Spock a numit ‘rezistenta cronica la somn a bebelusului’ este simplu: pentru a ne asigura ca bebelusul nu o sa ‘ii iasa o asemenea tiranie’, scrie el, era sa ‘spunem noapte buna cu afectiune, dar cu fermitate, sa iesim din camera si sa nu ne mai intoarcem.’Dr. Spock a fost un pionier minunat al cresterii umane si iubitoare a copiilor si foarte mare parte a sfaturilor sale dezminteau practicile durei epoci victoriene, care abundau in zilele lui. In privinta problemei somnului insa, si-a ignorat propria povata care spunea ca parintii trebuie sa isi asculte propriile instincte si porniri naturale si sa nu cedeze in fata opiniilor expertilor.

Monica Moster, in varsta de 80 de ani, bunica de 7 nepoti, isi aminteste cum s-a simtit cand a urmat aceste sfaturi cu copiii ei. ‘A fost o tortura pentru mine’, a spus ea. ‘Venea in contradictie cu toate emotiile mele de mama.’
Rachel Mate povesteste ca chiar cativa dintre prietenii sai care cred in metoda Ferber au avut dificultati in a o aplica. ‘Stiu femei care sunt nevoite sa stea sub dus cu mainile la urechi ca sa nu-si auda copilul plangand. Este traumatizant nu doar pentru bebelus, dar si pentru parinti.’

In societatea noastra plina de stres, timpul este tare pretios. Indatorati orarelor noastre de zi cu zi, incercam sa ii adaptam pe copii la nevoile noastre, in loc sa le satisface nevoile lor. Popoarele mai ‘primitive’ din Africa, America de Nord si America de Sud, isi tineau bebelusii cu ei tot timpul. Nu invatasera inca sa isi suprime instinctele parentale.
Bebelusul care plange dupa parintii lui nu este un ‘tiran’, el isi exprima cea mai profunda nevoie – contact fizic si emotional cu parintele. Convenabilitatea deceptiva a metodei Ferber este inca o modalitate in care societatea noastra esueaza in a satisface nevoile copilului aflat in plina dezvoltare.’

Inchei prin a va dori nopti si zile usoare langa pruncii vostri. Si nu uitati ca sunteti parinti minunati, cei mai buni parinti pentru copiii vostri!

Si articolul original, in limba engleza aici: https://drgabormate.com/no-longer-believe-babies-cry-sleep/