🤷♂️ Poate țiți să doarmă o noapte, dar în alta să fie de ajutor?
🤷♂️ E confuz pentru copil?
Despre excepții
În postarea anterioară v-am povestit despre înțărcarea de noapte și v-am asigurat că este perfect în regulă, permis și chiar dezirabil să începeți cu scoaterea meselor de noaptea.
Lia m-a întrebat într-unul din comentariile postărilor mele despre înțărcare dacă se poate să facem excepții în anumite situații, de la regula ‘noaptea țiți doarme’, așa că astăzi îi răspund ei și în felul acesta vouă tuturor care v-ați putea întreba același lucru.
🌟Sfatul meu
Pe scurt, nu vă recomand să faceți acest tip de excepție.
Pe larg, iată de ce:
În metoda mea de înțărcare blândă există o etapă foarte importantă numită Pregătire, în care timp de câteva zile bune copilul este, ei bine, pregătit pentru schimbarea prin care va trece. Mama îi va povesti, îi va explica, va face anumite tipuri de jocuri cu copilul, va citi împreună cu el cărți cu tematica zi-noapte, toate acestea având scopul de a-i crea copilului noi sinapse, noi autostrăzi neuronale despre ce înseamnă să crești și ce aduce după sine faptul că ne facem mari. Și anume, nu mai avem nevoie de mâncare decât ziua. Noaptea avem nevoie de odihnă și de confort, iubire și siguranță. Și uneori de apă.
Acestea fiind spuse și făcute, după o pregătire serioasă și intensă cu copilul, în care i-am exemplificat și l-am convins că noaptea toată suflarea doarme, ar fi cu adevărat confuz pentru el că în unele nopți să nu se întâmple așa.
Ce am observat în experiența mea
Lucrez de peste 5 ani de zile cu sute de familii în procesul înțărcării și ceea ce am concluzionat eu din această experiență directă este:
🧐1. Pregătirea pentru înțărcarea de noapte nu ar trebui să dureze mai mult de 7-10 zile. Dacă lungim prea mult etapa asta, nu mai are verosimilitate pentru copil.
🧐2. Odată începută pregătirea trebuie să fii și tu, ca mamă, convinsă și pregătită ca în 7-10 zile să scoți mesele de lapte din timpul nopții. În cazurile în care mama a început procesul cu remușcări și vinovăție, înțărcarea a decurs mai greoi.
🧐3. Odată începută implementarea, nu mai dați înapoi. Nu faceți excepții, nu vă răzgândiți în mijlocul procesului. Copilul va fi derutat și explicația cu ‘noaptea se doarme’ va pica din ecuație.
🧐4. În situațiile în care s-a făcut excepție, procesul reluat după o vreme a durat mai mult și a fost mai anevoioasă acomodarea copilului.
O mărturie care să vă sprijine
💖Iată mărturia uneia dintre mamele cu care am lucrat timp îndelungat, tocmai din vina ‘deturnărilor’ provocate de reluarea alăptării la sân:
‘Înțărcarea! Cea mai grea încercare de când sunt mamă. Nu startul alăptării (deși nici ragadele, nici furia laptelui nu mi-au fost străine), nu nopțile nedormite, nu adaptarea la noua viață de familie, nu prima răceală a bebelinei. Ci înțărcarea! Și nu aș fi putut trece cu bine prin tot ce a presupus asta, fără suportul, îndrumarea și mai ales empatia Manuelei care m-a ținut de mână pas cu pas, ca o zână bună.
De fapt povestea înțărcării la noi are două mari părți. O primă parte frumoasă, ușoară, lină, la care nici nu am visat, când am decis pe la 1 an și 6 luni ai fetiței că e timpul să o înțarc de noapte. Eram foarte chinuită noapte de noapte, nu reușeam să mă odihnesc deloc. Nu voiam să o înțarc, dar nici așa nu puteam continua. Urmând ghidul Manuelei despre înțărcarea de noapte, s-a întâmplat minunea – succes total din prima noapte, fără nici măcar o secundă de plâns, fără suferință. Nu îmi venea să cred că e posibil, dar a fost.
Doresc fiecărei mame care citește această descriere să aibă parte de aceeași experiență ușoară și împlinitoare.
Iar dacă dați mai târziu de greu, așa cum am pățit noi, las aici câteva rânduri despre partea a doua a poveștii noastre, aceea mai grea, dar care sper să devină mai ușoară la gândul că nu
doar vouă vi se întâmplă, așa cum eram eu tentată să cred.
Așadar, întărcarea de noapte a avut la noi 2 recidive – una în timpul unei răceli, când micuța se chinuia noaptea și nu putea să doarmă și a doua în cadrul unei călătorii ale noastre, pe un alt continent, unde oboseala mea de după zborul lung, împreună cu confuzia ei dată de diferența de fus orar, ne-au dus din nou la alăptat noaptea. După raceală, am întărcat-o din nou, nu a mai fost la fel de ușor ca prima oară, dar am reușit în aproximativ 5 nopți. În schimb, în călătoria menționată mai sus, după o săptămână de nopți albe în care am tot încercat fără nici un rezultat, am sunat-o disperată pe Manuela, nemaiștiind ce să fac. Discuția cu ea a fost pansamentul de care aveam nevoie și ghidul următorilor pași. Chiar nu știu ce aș fi făcut fără ea. Profesionalismul ei, empatia față de instictele mele și pregătirea ei sunt tot ce poate avea nevoie o mamă în astfel de momente.
Am abandonat atunci încercările de întărcare de noapte, cu gândul că acasă, în prag de începere a serviciului, o voi întărca de tot. Și aici a fost apogeul greului. A fost greu și muult mai lung decât mi-am imaginat. Am încercat câțiva pași spre întărcare blândă, dar nivelul ei de frustrare foarte mare combinat cu personalitatea ei puternică și vocală, m-au convins că trebuie să ne oprim de tot. Au fost nopți cu multe proteste, mai degrabă plâns de protest decât de durere, dar au fost. Ziua a acceptat mai ușor schimbarea, dar abia după 14 zile am reușit să dormim legat aproximativ 7 ore. O perioadă a suferit de oboseală și de toate simptomele pe care le arată un copil obosit, pentru că nu reușea să mai doarmă suficient. Reglarea completă, atât cu somnul de noapte cât și cu cel de prânz a avut loc abia după 2 luni.
2 luni în care am suferit în rând cu ea și am experimentat cele mai puternice sentimente de vinovăție și neputință că mamă. În toată perioada asta am făcut tot ce mi-a stat în putință să îi ofer suportul necesar pentru gestionarea sănătoasă a emoțiilor care o încercau, cu gândul că scopul nostru că parinți nu este să îi ferim pe copii de suferință (pentru că nu avem cum să facem asta) ci să fim alături de ei și să îi ajutăm să treacă cu brio prin ea.
Și cred că și rolul Manuelei în povestea înțărcării noastre a fost unul similar, nu să mă ferească de suferință (care a fost inevitabilă), ci să îmi dea informațiile și suportul emoțional de care aveam nevoie că să traversez această perioadă într-un mod sănătos.
Îi mulțumesc încă o dată și las aici un gând, pe care la rândul ei Manuela mi l-a lăsat mie și care m-a ajutat mult. Și anume acela că cea mai bună strategie de înțărcare, fie ea blândă sau bruscă aparține mamei și nimănui altcuiva, important e ca alegerea să fie făcută informat și conștient, ținând cont de istoricul vostru de alăptare, de personalitatea copilului și de constrângerile vieții voastre de familie.
Așadar, să nu uităm niciodată: „Mami Știe!”
Sper să îți fie de ajutor și articolul de astăzi și nu uita că face parte dintr-o serie de articole dedicate înțărcării blânde pe care le găsești pe blogul meu.
📚Dacă îți dorești să aprofundezi metoda mea de înțărcare blândă, să te informezi din timp, de aici poți achiziționa cartea ‘Înțărcarea blândă: cum să îți înțarci copilul cu blândețe și fără traume’.
Comenteaza