Atunci când NU dormim

Visul meu frumos a început când nu dormeam. A început în secret. În nopțile când nu dormeam pentru că alăptam, în diminețile prea devreme, în după amiezile umede în care aș fi dat orice să dorm, dar bebelușii mei nu erau de acord. Visul meu frumos a început pe trezie și din prea multă trezire, la propriu și la figurat deopotrivă.
Conștientă la fiecare pas că tot ce fac are un ecou în copiii mei. (Dureroasă poate fi conștiința asta, dur și anevoios poate fi drumul spre autovindecare, pentru a putea spera să fii părintele pe care ți-l doreai poate pentru tine însuți.)

O călătorie, nu o destinație

La început a fost nevoia mea de a găsi o metodă blândă pentru a-mi înțărca fetița de 1 an și 2 luni care se trezea din oră în oră deja de 6 luni. Când piesele de puzzle au picat fiecare în locul lor dedicat am înțărcat-o pe Miruna fără suferință, lent și respectând atât ritmul ei, cât și pe al meu.
A urmat apoi un proces lung de îmbunătățire și perfecționare a ideilor pe care le aveam despre înțărcare. În continuă schimbare, metoda mea a ajuns să fie după aproximativ 5 ani metoda a sute de mame cu care am lucrat. Sute de copii au auzit poveștile despre noapte și zi, despre schimbare și despărțire și totodată despre acceptare și prezență.

O schimbare imperceptibilă…
Era clar, nu mai încăpea într-un simplu power point și nu mai putea fi povestită în doar 60 de minute. Căpătase o viață a ei și avea nevoie de un trup al ei. Așa s-a născut Înțărcarea blândă – cartea. Un cumul de cunoștințe, psihologie, medicină, dragoste și emoție nemărginită.

Visul meu a luat viață și-apoi și-a luat zborul, ca orice vis bun. Și-a întins prima oară aripile la Brașov, iar ieri a ajuns la București. Abia aștept să îl trimit și-n alte părți. Dar oricât de multe sunt locurile unde va călători, rămâne mereu acasă, cu mine. De povestit și de împărtășit cum visele cele mai frumoasele, cele mai importante, se nasc atunci când NU dormim.

Fără de care…
Alături de mine în visul meu sunt întotdeauna copilele mele minunate și soțul meu bun.

Și atât de norocoasă sunt încât îi mai am alături și pe oamenii vechi și noi care nu doar s-au întâmplat în viața mea, ci au rămas, rămân acolo. Cu iubire și conținere, cu gândul și cu prezența exact atunci când e cel mai important.
Iată de ce și cui sunt profund recunoscătoare:

– Ilincăi Tranulis, medic pediatru, IBCLC, pe care o simt la acest moment ca pe un reper de profesionalism, etică și bunătate în viața mea

ilinca tranulis pediatru ibclc

– Monikăi Chiriacescu, psiholog și redactor al revistei Psyche, care mă însoțește în visul meu cu blândețe, dedicare, autenticitate și profesionalism

Monika Chiriacescu psiholog redactor Psyche

– Gingașei ilustratoare a cărții mele, Beatrice-Andreea Gherghel

beatrice gherghel bob paints

– Prietenei mele, Samira pentru că e mereu cu mine

– Prietenilor mei, Oana și Alex pentru susținere și lui Alex pentru pozele astea frumoase, toate de el făcute

– Prietenelor mele Mihaela și Andreea, colege de bancă și implicit de bucurii și suferințe de la 7 la 19 ani

– Prietenei mele, Mihaela, care a ascultat povești despre înțărcare doar de dragul meu

– Prietenelor mele Diana (care a venit cu toate că 2 copii) și Cătălina, care a călătorit doar pentru mine într-o sâmbătă dimineață cu burniță

– Minunatelor fete din ACLR pe care le-am cunoscut vara aceasta și mă simt atât de norocoasă pentru asta: Iulia, Alina, Livia, Florentina, Mara, consultante de lactație superbe pe care le găsiți la 07ALAPTARE (aștept pozele de la voi, se pare că nu le am pe toate încă)

– Singurului tătic necunoscut din public, pe care din păcate nu am apucat să îl cunosc pe nume (hai cu un comentariu dacă te regăsești)

– Teodorei Holom de la Vlazar pentru jambierele ciocolatii și călduroase cu care m-a surprins de Moș Nicolae

– Mamelor care au vrut să fie prezente, dar din motive obiective nu au reușit.

– Mamelor prezente mult mai mult decât fizic, la eveniment. Cu experiențele voastre, cu poveștile pe care le-ați adus ieri, am creat un fel de grup de sprijin ad-hoc și regret doar că nu am reținut probabil toate numele: Andrada, Laura, Roxana, Stefania, Livia…

Și-altă dată, și-altă dată…

Evenimentul de ieri de la București, alături de cel din luna octombrie de la Brașov mi-au adus aproape oamenii și pe mine. Și oricât de puțin aș dormi noaptea dinainte de emoții, și oricât de
puțin aș mânca în ziua aceea, de emoții, mă simt odihnită și hrănită de bucuria de a fi aici și acum. Și ridic, curajoasă, capul spre anul care vine. Să ne vedem și în alte orașe, să povestim despre vise și despre hopuri în efortul de a înțelege și a pune în practică blândețea, în toate ale vieții!

Dacă crezi și tu în vise pe trezie, găsești aici cartea Înțărcarea blândă.