umbla o spaima in lumea mamelor, tatilor, bunicilor si vecinilor – sa nu se invete copilu in brate. incepe cu sa nu se invete mereu la san (gen Doamne fereste sa se invete sa manance), continua cu sa nu se invete in brate (Doamne fereste sa simta prea multa afectiune) si cu sa nu se invete cu voi in pat (Doamne fereste sa simta ca e prea aproape de parintii lui si ocrotit). nu stiu ce sechele au oamenii care gandesc asa, dar sunt convinsa ca ei si-au petrecut mult timp in patut, uitandu-se in sus catre niste brate pe care si le-au dorit, dar la care nu au avut prea mult acces.
incerc sa imi inchipui cum este sa stai 9 luni intr-un loc cald, linstit si dintr-o data sa fii afara in lumina, in zgomot, in haos. ce poate simti un prunc abia nascut cand e intors pe toate partile, i se pune un reflector in ochi, e bagat sub jet de apa si dat cu crema la fund si apoi acoperit in 3 straturi de bumbac. cum mai simte el caldura mamei lui si cat de brusca e trecerea asta? cum o putem face sa fie cat mai lenta si mai fireasca?
dupa cateva zile de agitatie de spital, ajunge acasa cu mama lui si in sfarsit e mai liniste. mama il ia in brate si in bratele ei se simte din nou aproape ca in burtica. in bratele mamei, la san, mancand, atipeste si zambeste prin somn fericit. ce bine e la sanul mamei. ce bine e cand poate auzi bataile inimii ei, o poate auzi mestecand si inghitind, ii simte mana calda in jurul lui si o aude razand. si dintr-o data se trezeste si e racoare. e un spatiu mare in jur, nu intelege de ce, nimic nu mai e familiar si nu poate decat sa planga, sa planga si sa strige, sa o ceara inapoi pe mama lui, singurul loc unde se simte in siguranta. dar nu vine nimeni, cu toate ca se deschide usa. parintii nu vor sa se invete copilu in brate si dupa cum a reactionat se pare ca deja s-a invatat. sunt pierduti. de acum toata viata o sa trebuiasca sa care copilu asta rasfatat in brate. iar el, copilul, nu are notiunea de timp inca. totul este pentru el o clipa nesfarsita de disperare, pentru ca nu stie (inca) daca va mai intoarceti la el. si adoarme obosit de plans, dar se trezeste tot cu plansul, cerand bratele si iubirea mamei lui.
nu, dragi mamici, nu va temeti. dragostea nu trebuie data cu portia, nici conditionata. nu va temeti ca daca purtati copilul in marsupiu o sa vrea mereu acolo sau daca il luati in brate cand plange va plange mereu ca sa-l luati in brate. cu cat ii dati mai multa afectiune, mai multa iubire, cu atat se va simti mai in siguranta. iar cand va creste si mai tarziu cand va deveni adult va fi mai sigur pe el si mai independent decat cei mai multi dintre copiii care au fost `invatati` in patut. pentru ca va sti pana in maduva oaselor ca tu, mama lui si tu, tatal lui il iubiti si il pretuiti si toate frustrarile si nesigurantele care deriva de obicei din LIPSA afectiunii parintilor vor fi eliminate. nu va avea nevoie sa caute cu disperare in prieteni si parteneri de viata ceea ce nu au primit atunci cand erau copii. si nici nu vor simti ca lumea se sfarseste daca nu primesc inapoi dragostea pe care vor sa o dea altora. poate vi se pare e un sistem complex si complicat, dar toate se leaga si daca chiar iti doresti sa ii dai copilului tau o sansa in plus, e atat de simplu – ia-l in brate.
ia-l cu tine in pat, e mai usor si mai frumos pentru toti. vei iubi sentimentul ca un suflet mic respira cuminte in umbra bratului tau si vei dormi mai mult si mai bine. cand va dormi si el singur? are o viata inainte de ne-dormit cu parintii. nu mai apleca urechea la povesti horror cu copii de 10 ani care inca mai dorm cu parintii. gandeste-te, chiar crezi ca asta e motivul pentru care copilul inca face asta? i-au dat parintii prea multa iubire si l-au stricat? ce scenariu…
nu mai asculta de vecina sau bunica atunci cand te dojenesc ca e copilu razgaiat. uita-te mai atent la stabilitatea lor emotionala si intreaba-te daca sunt persoanele indicate sa iti dea sfaturi. asculta-ti instictul, e singurul care merita ascultat. tine-l langa tine, in bratele tale, in patul tau noaptea, in wrap, mangaie-l, saruta-i carnita pufoasa si miroase-i capsorul catifelat cat poti de mult. nu va fi o vesnicie atat de mic. fiecare clipa care trece e o clipa in care copilul tau a fost cum nu va mai fi niciodata. e totul in fata ta – toata dragostea din lume, toate zambetele minunate, toate imbratisarile de care ai nevoie. nu le rata. nu rata momentele si iubirea pe care bebelusul tau vrea sa ti le dea, nu-l lasa sa planga neconsolat singur in patutul lui sau in vreun scaunel magic. priveste-l cum intoarce capul dupa tine, cum cauta din ochi ceva familiar, cum isi incordeaza corpul micut si se incovoaie, parca incercand sa se imbratiseze singur. au fost clipe cand si tu te-ai simtit asa, aminteste-ti. a fost greu sa nu fie nimeni acolo, nu?
da-i ghemotocului caldut din viata ta bucuria de a te avea aproape. vei vedea cat de linistit va sta singur explorand lumea cand tu trebuie sa faci diverse treburi in casa. vei vedea ca daca ii dai toata dragostea ta, nu te va cere incontinuu. daca vei inceta sa-l mai conditionezi, va vrea sa fie cu tine doar atunci cand are cu adevarat nevoie. si nu uitati, bebelusul vostru, copilul vostru, nu plange doar cand ii este foame, e ud sau ii e somn. plange si cand are nevoie de apropiere. ca noi toti. priveste-l cand adoarme profund si linistit in bratele tale si din cand in cand rezista tentatiei de a-l pune repede la el in patut – lasa-l sa doarma pe tine, fa-i bucuria asta enorma. peste vreun an o sa il vrei in brate, iar el va vrea sa alerge singur.